luni, 19 mai 2014

5 întrebări la care profesorul de religie nu-ți va răspunde niciodată


Enormități din manualele de religie
Coperta manualului de religie pentru clasa I
1. De ce minte, susținând că religia este materie obligatorie?

A. Pentru că poate, în condițiile în care, nici elevii și nici părinții nu se informează asupra prevederilor legislative, preferând să înghită ca pelicanii toate dezinformările.

Art 29 din Constituția României prevede în alin. 1 că „Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opine ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale.”, iar la alin. 6 că „Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Art. 25 din Legea nr. 272/2004 privind drepturile copilului prevede în alin. 2 că „Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau le un anumit cult religios”, iar alin. 3 are același conținut ca art. 3 alin. 2 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și reginul general al cultelor, și anume: „Copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să-și aleagă singur religia.

În completarea acestor prevederi cu caracter general, art. 18 alin. 2 din Legea educației naționale nr. 1/2011 specifică că „La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să nu frecventeze orele de religie.”

B. Pentru că vrea să-și apere obiectul muncii. Dacă toți părinții și-ar retrage copii de la ora de religie, el cui ar mai preda?

C. Pentru că așa îi impune directorul școlii. De ce impun unii directori ca un cadru didactic să mintă sau doar să treacă sub tăcere aceste prevederi legale? Din 2 motive:
  • directorii sunt, mai mult sau mai puțin oficial, numiți politic, iar politicienii care îi țin în lesa au ordine clare de la partid să sprijine BOR
  • din comoditate, pentru a nu fi nevoiți să planifice orele de religie la începutul sau la sfârșitul programului zilnic, astfel încât elevii care nu frecventează religia să nu aibă „ferestre” - ore în care nu sunt supravegheați. 
Aceste „ferestre”, împreună cu dorința de a nu expune copilul unor sentimente de excludere din grup sau persecuțiilor cadrelor didactice, sunt principale frâne care împiedică părinții să-și retragă copii de la orele de religie, cu precădere în învățământul primar.

2. Ce vor păți chinezii după moarte?
Sunt ferm convins că nu sunt singurul părinte care își bate capul să găsească metode eficiente pentru a combate inepțiile care se inoculează în mintea unui copilaș de 6 - 7 ani la orele de religie. Prichindeii sunt iscoditori, au mintea curată, logică, trebuie să profităm de valurile de întrebări specifice vârstei, pentru a demonta la timp ideile dogmatice care ne-ar putea afecta negativ copii în viitor.

Conform perceptelor ortodoxe, toți cei care păcătuiesc și care nu sunt buni creștini, vor fi condamnați după moarte să ardă în iad, în cazane cu smoală încinsă, sub atenta supraveghere a unor draci negri și păroși, înzestrați cu coarne, copite și cozi de țap.

Chinezii sunt poporul cel mai numeros din lume (1,3 miliarde), din care doar aproximativ 15 milioane sunt creștini, restul fiind budiști, taoiști și alte religii. Având în vedere situația criminalității în China, putem deduce că, la fel ca în cazul tuturor popoarelor, marea majoritate a chinezilor sunt oameni de treabă. Cu toate astea, având în vedere că au avut ghinionul să se nască într-o țară în care doar 0,1% din populație este creștină, rezultă că, datorită blasfemiilor pe care le enunț în acest articol, voi fi coleg de cazan cu restul de 99,9% chinezi, indiferent dacă au fost sau nu în timpul vieții băieți de treabă.

Dacă un polițist sau pompier ți-ar amenința copilul că va arde veșnic în flăcări dacă nu se conformează anumitor reguli, l-ai reclama tuturor forurilor, de la superiorii lui și până la instanțele de judecată. Pe bună dreptate. Atunci de ce au voie să facă asta popa și profesorul de religie? Mai rău, de ce se inoculează frica prin imagini ca cea de mai jos? Ce impact și ce efecte are un astfel de manual asupra unui copil de clasa I?

Ce invata copiii la ora de religie
Copiii sunt învățați că vor fi loviți de o mașină dacă păcătuiesc
3. Cum au apărut chinezii?
Argumentele geneticii sunt mai greu de înțeles de către micuți, însă, dacă ne tragem toți din Adam și Eva, de ce au oamenii atâtea culori? Chiar presupunând că Adam ar fi fost negru și Eva blondă sau viceversa, nu puntem să ne explicăm decât cel mult existența mulatrilor. Iar dacă Adam ar fi fost negru, iar Eva chinezoaică, cum de ne confruntăm azi cu atât de multe blonde în trafic?

4. De ce este religia una din principalele cauze ale mortalității violente?
Recenta recrudescență a terorismului de sorginte fundamentalist islamică l-ar putea tenta pe domnul profesor de religie să arate acuzator cu degetul către musulmani. Dacă comparăm însă numărul victimelor Jihadului cu toți cei ce au murit în cele 8 Cruciade, vedem că talibanii sunt pistoale cu apă pe lângă creștini, care se dovedesc campioni la capitolul masacre, în ciuda poruncii clare „Să nu ucizi”. Iar după ce ne amintim predilecția deosebită a Inchiziției pentru torturi și arderea pe rug a tuturor ereticilor care întrăzneau să aibă alte idei decât dogma bisericească, Bin Laden ne pare din ce în ce mai simpatic.

5. Cu ce sunt mai utile bisericile decât școlile și spitalele?
Ce ați răspunde unui elev de la țară, care v-ar povesti așa: „Domnule profesor de religie, în satul nostru nu există nici școală, nici spital, nici farmacie. Există însă biserică. Eu vin la școală pe jos, prin pădure, pe un drum neasfaltat, pentru ca dumneavoastră să-mi povestiți că voi arde în iad dacă nu mă trezesc duminica devreme să merg la biserică. Ce bine că am biserica aproape, la mine în sat!
Dacă dormi duminica la 10 dimineața, ești un mare păcătos

Cum speriem copiii la ora de religie
Religie, cultul ortodox, clasa a IV-a, Ed. Sf. Mina, 2008, pag. 9
Noi, adulții, înțelegem foarte bine de ce lângă fiecare spital e o biserică, de ce nevasta popii e patroană la firma de pompe funebre de lângă biserică, de ce conduce popa un X6. E vorba de comerț. De ce trebuie însă să se confrunte cu această mizerie un copil de 6 ani, care scrie iarna în clasă cu mănușile în mâini, pentru că statul român n-are bani să-i încălzească școala, dar vede la televizor că se lucrează de zor, din banii statului, la catedrala neamului?

Lucrurile ar fi mult mai simple și mai firești dacă BOR ar fi împiedicată să-și bată joc de mintea copiilor, prin acțiunea conjugată a părinților. Confruntat cu o cerere scrisă argumentată legal, la care i se solicită număr de înregistrare la secretariat, directorul școlii nu-și poate permite s-o rezoluționeze negativ fără a preciza un temei normativ. Esențial este însă că aceste cereri nu trebuie să rămână cazuri izolate. Părinții trebuie să-și cunoască drepturile și să înțeleagă impactul negativ pe care îl au orele de religie asupra dezvoltării psihice a copiilor. Suntem responsabili, ca părinți, să-i învățăm să gândească sănătos și să-i ferim de astfel de încercări de îndobitocire medievală, venite din partea BOR.

24 de comentarii:

  1. Ai foarte multă dreptate în tot ce ai spus, doar că, din păcate, reacția părinților e departe de a fi cea așteptată. Și asta pentru că, la rândul lor, nici ei nu sunt cine știe de educați în sensul ăsta... altfel nu i-am vedea îmbulzindu-se la toate sfințirile de biserici sau la procesiunile prilejuite de asemenea sărbători religioase.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corect! În loc să le antrenăm creierele, noi ne învățăm copiii că secretul succesului în viață e pupatul moaștelor.

      Ștergere
    2. Asta-i problema voastră ca nu vă ocupați de educația copiilor și îi învățați... chestia cu moaștele. Totuși n-am văzut încă foarte mulți oameni de succes care să se laude că nu cred în Dumnezeu.

      Ștergere
    3. Credința în Dumnezeu nu trebuie să fie fundamentată pe frică. Această abordare nu are nici o legătură cu credința, deși biserica o folosește de mii de ani în scopuri nu tocmai nobile. Poți fi un om de succes și poți alege să-ți donezi o parte din venituri pentru ca o școală să aibă calculatoare noi, softuri licențiate pentru învățarea limbilor străine sau măcar o zugrăveală proaspătă, în loc să-l îmbogățești pe popă. Unitatea de măsură a credinței e dragostea și binele lăsat în urmă, nu canoane, rugăciuni, pupat moaște și bani donați bisericii.

      Ștergere
    4. Da "Anonim", n-ai vazut pentru ca probabil esti la fel de incuiat precum crestinii care pupa moaste. Nu confundati credinta cu biserica. Sunt lucruri diferite. Biserica este o afacere, o industrie la fel de puternica precum cea a petrolului, insa inca exista oameni care au cap sa nu le ploua in gat care pupa moaste, cruci, preoti, preotese, organe ale preotilor, etc. Imi este scarba atat de biserica, dar si mai mult, de cei care se lasa influentati de ea.

      Ștergere
    5. Sunt n oameni de succes care nu cred in Dumnezeu, sau in orice alt zeu ar fi el. Daca te referi la oameni publici, majoritatea nu o spun pentru ca ar da foarte prost la imagine. Trist, dar adevarat. Cauta Richard Dawkins, daca vrei om de succes care afirma sus si tare ca e ateu.

      Ștergere
    6. @Anonim. Iti dau eu un exemplu, asa, primul venit in minte: Bill Gates! Sau tu te referi la oameni de succes romani, care se bazeaza pe imaginea publica pentru a-si mari averile? Normal ca aia, ori sunt ghiorlani ajunsi bogati, ori poate le este frica sa afirme ce cred ei de fapt, ori pur si simplu cred "in Dumnezeu", ceea ce nu este rau, atata timp cat nu judeci credintele/opiniile/obiceiurile altora.

      Ștergere
  2. Foarte bun articol!
    Sunt platiti din banii nostri pentru a ne "educa" viitorul nostru, insa nici asta nu sunt in stare sa o faca.
    http://www.vice.com/ro/read/religia-n-scoli-ce-spun-elevii
    Mi-am permis sa las acest link cu parerea elevilor despre orele de religie. Poate fi un fel de completare la ceea ce ai scris tu. :)

    Mare dreptate ai!

    Spor!

    RăspundețiȘtergere
  3. 1. Nu a zis nimeni ca religia este obligatorie in scoli. Stati putin de vorba cu elevii, vedeti daca ii obliga. Poate ati gasit un caz pe undeva. Atunci dati exemplul. In rest, toti elevii stiu (am intrebat asta in 5 licee din Bucuresti) ca pot refuza ora de religie. Asadar, argument nefondat.
    2. Legat de ce vor pati chinezii si cum de au aparut ei (plus restul de intrebari geniale) trebuie spuse urmatoarele:
    - nimeni nu a zis ca or sa arda in iad chinezii. DE FAPT CULTURA DVS RELIGIOASA/ISTORIA RELIGIILOR este mai slaba decat a copiilor despre care vorbiti. Ei stiu ca reprezentarile din Evul Mediu (care in partea noastra de Rasarit nici nu prea au existat) nu erau dogme (ci REPREZENTARI PLASTICE). Daca o sa gasiti macar un manual de Dogmatica sau orice carte serioasa din zilele noastre o sa observati ca nimeni nu pomeneste de focurile iadului decat sub forma de metafora.
    - Religia nu a negat mutatiile genetice si nici medicamentele etc (tot ce vreti legat de stiinta), cum nu a negat nici caruta (care are la baza o forma elementara de stiinta). Daca sa opus bombei atomice, presupun ca este de inteles.
    - Problema, daca nu este pusa de un fanatic, nu se calculeaza in termeni de excludere: sa fie scoli si nu biserici. Scolile nu se desfiinteaza pentru ca nu are statul bani ci pentru ca nu sunt copii. Daca v-ati fi interesat ati fi aflat si asta. O scoala nu poate ramane deschisa daca nu sunt decat 3-5 copii intr-o clasa. Asadar ii comaseaza in scoli apropiate. Ca nu se fac copii... asta e alta problema. probabil tot religia e de vina.
    - Discutia este mult mai larga. Daca vreodata ati fi cautat sincer raspunsuri le-ati fi aflat. Probabil ca, oricum, toti ceilalti oameni de cultura si de stiinta care nu au nimic cu religia sunt mai prosti. Bine ca avem niste oameni sceptici care sa ne invete cum sa ne traim viata si in ce sa credem (ah, dar parca si asta e indoctrinare nu? Sau daca e atee e in regula?)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. erata: ,,daca s-a opus bombei atomice...”

      Ștergere
    2. 1. Poziția conducerii școlii generale unde învață fiul meu este de a susține că religia ar fi obligatorie. De altfel, acest fapt m-a determinat să scriu articolul. Cunosc suficiente cazuri similare, atât în București, cât și în alte județe, încât să fiu convins că există o problemă reală în acest sens. Nefondate sunt generalizările folosite de dumneavoastră („nu a zis nimeni”, „toți elevii știu”), pentru că nu le puteți susține.
      2. Chiar admițând argumentul dumneavoastră că focurile iadului ar fi reprezentări plastice și metafore, mi-e teamă că mintea unui elev din ciclul primar le percepe ca pe niște amenințări cât se poate de reale și de terifiante, cu atât mai mult cu cât vin din partea unor oameni aflați într-o poziție de autoritate și sunt susținute de manualele școlare.
      3. Poți crede în Dumnezeu și fără să te îndoctrinezi religios. Cam asta fac oamenii de cultură și de știință - din acest motiv nu au nimic cu religia - nici în comun, nici împotrivă.

      Ștergere
    3. 1. Eu nu am fost niciodata informat, fiind in clasa a 11-a, ca religia nu este o materie obligatorie. In fiecare an religia a facut parte din orarul nostru, fie ca am vrut, fie ca nu, fie ca faceam sau nu ceva interesant la ora, mentionand astfel ca orele de religie, in majoritatea liceelor sau a scolilor generale, incepand din clasa a 5a nu mai sunt luate in serios.
      2. Autorul articolului, si anume Bodgan Voda, a pus problema dintr-o alta perspectiva decat cea prin care tu privesti lucrurile, Rotariu Alexandru. A pus problema perceperii religiei in randurile copiilor.
      Legat de problema bisericilor si a scolilor. Hai sa privim statisticile. Sunt peste 18.000 de biserici in Romania. Sunt doar ~ 450 de spitale cu ~130.000 de paturi de spital. Sunt ~4000 de scoli in Romania. Acum hai sa privim umpic si realitatea. Intra in ORICE biserica, si apoi intra intr-o scoala.
      De ce toate bisericile sunt frumos organizate, bine impodobite, curate, cu tot ce le trebuie, ne mai mentionand hectarele de pamant detinute, pe cand scolile duc lipsa de n lucruri, incepand de la curent, pana la lucruri simple cum ar fi creta, nici nu mai pun problema sa se foloseasca asa zisele white board-uri, pe care scrii cu markerul. De ce foarte multi preoti conduc nu stiu ce fulger de masina, ori au nu stiu cate case, pe cand un profesor universitar se afla in partea goala a paharului ?
      Majoritatea oamenilor de stiinta nu cred in Dumnezeu, pentru ca au lucruri mult mai palpabile de crezut in, decat intr-un om invizibil care locuieste in ceruri si care urmareste tot ce faci, dar nu ia masuri pentru ca "liberul arbitru".

      As putea scrie un articol intreg despre subiectul cu pricina, dar sincer nu vad rostul in a-ti insira aici toate cunostintele mele creationiste si ideile mele ateiste, pentru ca stiu ca, (citand un anume preot american care a trecut de la crestinism la "ateism" dupa ce a fost preot in jur de 15 ani, al carui nume imi scapa) porti "ochelarii de crestin".

      Ștergere
    4. „Dar cît despre fricoşi, NECREDINCIOȘI, scîrboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, ÎNCHINĂTORII LA IDOLI, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” (Apocalipsa 21:8). Da, nimeni nu a zis că o să ardă în iad chinezii. Nu doar chinezii, ci și triburile din jungla amazoniană care se închină încă la avioane, toți cei care ai alte credințe și păreri. Eu am folosit exemplul chinezilor, pentru că sunt mulți și mor întruna, ceea ce ar putea determina în curând o suprapopulare a iadului, precum și suprasolicitarea dracilor, dacă nu fac urgent noi angajări.
      Chiar dacă cultura mea religioasă nu se ridică la nivelul exigențelor dumneavoastră, măcar încerc să-mi argumentez afirmațiile.

      Ștergere
  4. Sunt clasa aX-a, iar la religie fac aceleasi lucruri din clasele primare si din generala, nimic deosebit...Intr-o zi am avut cu profa o discutie mai aprinsa deoarece sunt atee...in fine dar partea interesanta a fost cand pofa mi-a zi:"o sa ajungi in iad daca nu crezi in dumnezeu", iar eu i-am raspuns:"pai daca nu cred in dumnezeu, cum sa ajung in iad"

    RăspundețiȘtergere
  5. Raspunsul tau a fost logic...saraca profesoara!

    RăspundețiȘtergere
  6. Stiinta nu poate spune nimic despre cum devine om un ovul fertilizat. Stiinta explica unele mecanisme ale dezvoltarii vietii pe pamant si rolul ADN-ului, insa, nu va putea raspunde niciodata la problemele fundamentale ale originii vietii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Indiferenta....
      Orice are un raspuns
      Aparitia raselor: oamenii au evoluat in africa fiind negri , ajunsi in Europa s-au adaptat la conditiile climatice (Epoca de gheata) si culoarea pielii s-a deschis pentru a putea absorbi mai multa lumina solara (pentru a produce vitamina D) -> Deoarece hainele inpiedicau razele solare sa ajunga la piele

      Ștergere
    2. Ganea Viorica, fals. Charles Darwin demonstreaza existenta vietei, a universului, si a tot ceea ce este existent, din nimic.

      Ștergere
    3. Ganea Viorica, dumneavoastră chiar vreți să spuneți aici că, spre deosebire de știință, religia explică problemele fundamentale ale originii vieții? Serios, chiar asta vreți să spuneți?

      Ștergere
  7. La fel ca la fotbal sau politică, se pare că și la religie se pricepe toată lumea. Mai întâi studiați Învățăturile Domnului, pentru a-l înțelege pe El, și abia apoi, curățați de păcatul trufiei, arătați-le altora Calea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Pentru ca preotii, nu-i asa, sunt puri cu totii si nu au pacatul trufiei. Asa ca pot sa ne arate noua, mujicilor nestiutori calea. Si sa ne bage pe git o religie care nu e pentru toata lumea dar pe care vor sa o urmeze orbeste toata lumea. Din milostenie...

    RăspundețiȘtergere
  9. Un articol care nu isi are rostul sincer! Dumnezeu ne ajuta, nu il putem contesta in vietile noastre, ne ajuta zi de zi.
    Religia nu e obligatorie in scoli noua ni s-a spus la inceput de an cine dorese sa faca si cine nu.

    RăspundețiȘtergere
  10. Avem nevoie de multa credinta ca sa admitem ca omul si universul au aparut din nimic. Ce este nimicul, material sau imaterial?
    Daca embrionul uman ar putea vorbi ne-ar spune ca acolo unde este va fi mereu. Daca i-am spune ca se va naste, va creste, se va casatori, va avea copii, va muri, ar crede?

    RăspundețiȘtergere
  11. nu stiu cum, eu sunt Viorica Ganea, vad ca apare fostul sot, Peicu...

    RăspundețiȘtergere