Locuri în care nu mă voi întoarce: Vila George din Eforie Sud

Vila George din Eforie Sud

Încă o poveste tristă din ciclul „Așa NU!”. Așa NU se face turism. Așa NU se primesc oaspeți nici măcar acasă, nici chiar dacă prin absurd ar fi la fel de îngălați și de imuni la toți carcalacii din lume precum gazdele.

Săptămâna trecută am făcut o ceată mare din 4 familii, totalizând 9 adulți și 7 copii preșcolari și ne-am cazat la Vila George din Eforie Sud. Ar fi trebuit să fie fain, că unde-s mulți cresc posibilitățile de supraveghere a puietului și implicit relaxarea și distracția adulților. Dacă însă anturajul a fost super, prea fain pentru a lăsa țănțarii și mizeria aia de vilă să ne strice distracția, carcalacii au fost neiertători: 3 adulți și 4 copii, din care 2 sugari, ne-am procopsit cu diaree, vărsături și febră.

Singurul lucru care ne-ar fi putut contamina pe toți a fost vesela și tacâmurile gazdelor, pentru că a fost folosită inclusiv pentru a încălzi biberoane. Adulții am mâncat fiecare altceva, după preferințele culinare ale fiecaruia, cu excepția unui grătar comun în ultima seară, însă, cu toții, am folosit vesela și tacâmurile vilei.

În prima zi am remarcat doar un calorifer mâncat de rugină, termopanele care se închideau numai după rugăciuni și incantații la zeul Zdamăsii, precum și faptul că multifuncționalul de fitness era defect și că doar telecomanda televizorului avea baterii, nu și cea de la aparatul de aer condiționat, iar ambele aparate se puteau conecta doar la o singură priză, astfel încât nu puteau fi folosite concomitent. M-am amuzat de încercarea penibilă a proprietarilor de a economisi energie electrică pe spatele serviciilor plătite de turiști, am schimbat bateriiile după nevoie dintr-o telecomandă în alta și am renunțat la televizor cât am folosit aerul condiționat.

Următoarea surpriză neplăcută a fost apa caldă, care dura cam cât sexul la pubertate, adică mai puțin de 5 minute. Sesizând gazdele, ni s-a răspuns sec: „Acum am băgat lemne în centrală, imediat vine apa”. A venit. Tot 5 minute, timp de trei zile. Posibil să fi durat mai mult duminică, că am predat camerele de dimineață și n-am mai beneficiat de confortul plătit cu 100 lei/noapte.

Încă ceva. Oricât aș încerca să fiu de tolerant în ceea ce privește persoanele cu dizabilități, îmi susțin părerea că, dacă ai în îngrijire o astfel de persoană, n-o folosești pe post de recepționer și paznic de noapte într-o pensiune turistică, cu atât mai mult dacă știi că cere numărul de telefon tuturor turistelor pe care le prinde prin bucătărie...

Păcat. O vilă care merită alți proprietari. O vilă spațioasă, amplasată aproape de mare, cu parcare, terasă umbrită cu viță de vie, exploatată jalnic, pe principiul „Ia-le banii, că la anul vin alții”. Doar că între aștia alții, s-ar putea să fie unii mai negri-n cerul gurii ca mine, care, cu nevasta și copilul internați încă în spital, să nu se mulțumească să scrie pe blog, ci să meargă să reclame, să ceară daune, suficient de mari cât să-i învețe pe proprietari să se spele, să-și spele blidele și să dea bon fiscal pentru banii încasați de la turiști...